TERMENI ȘI CONDIȚII  

Acest document conține informații importante privind drepturile și obligațiile dumneavoastră și include diferite limitări și excluderi, stabilind răspunderea Cambridge Star S.R.L., competența în materie de soluționare a disputelor, precum și legislația aplicabilă Termenilor și Produselor/ Serviciilor furnizate.

INTRODUCERE

Acești termeni de utilizare (denumiți în continuare „Termenii”) stabilesc termenii și condițiile care guvernează (i) accesul la și utilizarea magazinului nostru online disponibil la adresa URL https://cambridgestar.ro/ (denumit în continuare „magazin”) și (ii) accesul la și utilizarea conținutului magazinului, inclusiv a serviciilor furnizate de CAMBRIDGE STAR S.R.L. atât prin intermediul magazinului online, cât și în afara acestuia (denumite în continuare „Serviciile”).

Acești Termeni reprezintă un acord între dumneavoastră, în calitate de persoană fizică sau juridică ce cumpără (denumit în continuare „Client”) produsele/ serviciile oferite în magazin de Cambridge Star S.R.L. (ii) în calitate de utilizator care doar navighează prin magazin (denumit în continuare „dumneavoastră” sau „utilizator”)

și

Cambridge Star S.R.L., persoană juridică de naționalitate română, având sediul social în Iași, str. Gh. Săulescu, nr. 43, et. 3, apt.7, județul Iași, punct de lucru în Botoșani, Str. 1 Decembrie, nr. 27, având codul unic de înregistrare RO33647748, număr de ordine în Registrul Comerțului J22/1531/02.10.2014 (denumită în continuare „Cambridge” sau „noi”).

Utilizarea Magazinului reprezintă confirmarea că înțelegeți și sunteți de acord cu toți acești Termeni.

De asemenea, înainte de a utiliza Magazinul în calitate de Client, va trebui să acceptați, și în mod expres, Termenii & Condiții.

Suntem în măsură să vă punem la dispoziție posibilitatea achiziționării produselor și serviciilor listate în Magazin numai dacă acceptați toți acești Termeni. În caz contrar, nu aveți dreptul să accesați sau să utilizați resursele publicate/ valorificate prin https://cambridgestar.ro/.

În cazul în care utilizați Magazinul în numele unei societăți, declarați că aveți dreptul de a accepta acești termeni și condiții contractuale în numele societăți respective. Într-un astfel de caz, prin utilizarea termenului „dumneavoastră” în acești Termeni, ne vom referi la societatea pe care o reprezentați.

Ne rezervăm dreptul de a modifica Termeni & Condiții în orice moment. Dacă facem modificări ale Termenilor, vom publica versiunea actualizată a Termenilor în cadrul Magazinului și vom actualiza data „ultimei actualizări” indicată în partea de sus a acestor Termeni și vă vom informa în mod corespunzător.

Drept pentru care, vă rugăm să verificați periodic acești Termeni. Orice modificare a Termenilor se va aplica de la data la care este efectuată, iar accesul sau utilizarea în continuare a magazinului nostru online după ce Termenii au fost actualizați va constitui acceptarea modificărilor.

DEFINIȚII ȘI TERMENI

Prestator – Cambridge Star SRL. Cambridge Star este Centru acreditat de pregătire pentru examene Cambridge cu o experiență de peste 7 ani și Exam Centre în cadrul colaborării cu Cambridge English Language Assessment, având Certificat de înregistrare cu nr.RO068.

Cumpărător – poate fi orice persoana fizica care are vârsta peste 16 ani sau persoana juridică sau orice entitate juridică care efectuează o Comandă.

Client – poate fi orice persoana fizica care are vârsta peste 16 ani sau persoana juridică care are sau obține acces la CONȚINUT, prin orice mijloc de comunicare pus la dispoziție de către Cambridge (electronic, letric, telefonic, etc) sau în baza unui acord de utilizare existent între Cambridge și acesta și care necesită crearea și utilizarea unui Cont.

Utilizator – orice persoană fizică care are vârsta peste 16 ani sau persoana juridică înregistrată pe Magazin, care accesează conținutul Magazinului.

Cont – secțiunea din Magazin formată dintr-o adresa de e-mail și o parolă care permite Cumpărătorului transmiterea Comenzii și care conține informații despre Client/ Cumpărător. Utilizatorul este responsabil și se va asigura ca toate informațiile introduse la crearea Contului sunt corecte, complete și actualizate.

Comanda – un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între Prestator și Cumpărător prin care Cumpărătorul transmite Prestatorului, prin intermediul Magazinului intenția sa de a achiziționa produse/ servicii din Magazin.

Produse și Servicii – orice produs sau serviciu listat pe Magazin, inclusiv produsele și serviciile menționate în Comanda, care urmează a fi furnizată de către Prestator, Cumpărătorului ca urmare a comenzii finalizate.

Campanie – acțiunea de a expune în scop comercial, un număr finit de produse și/sau servicii având un stoc limitat și predefinit, pentru o perioadă limitată de timp stabilită de către Prestator.

Conținut – reprezintă: toate informațiile de pe Magazin care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament electronic; conținutul oricărui e-mail trimis Cumpărătorilor/ clienților de către Prestator prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil; informații legate de produsele/ serviciile și/sau prețurile practicate de Prestator într-o anumită perioadă; date referitoare la Prestator, sau alte date privilegiate ale acestuia.

Feedback – o evaluare scrisă de către deținătorul sau beneficiarul unui Produs sau Serviciu, evaluare redactată pe baza experienței personale și capacitații acestuia de a realiza comentarii calitative și de a spune dacă Produsul sau Serviciul respectă sau nu specificațiile menționate de către producător.

Rating – modalitate de exprimare a gradului de satisfacție a unui Utilizator/ Client/ Cumpărător față de un produs/ serviciu oferit prin intermediul Magazinului. Rating-ul se exprimă sub forma de stele, fiecare produs/ serviciu putând primi un punctaj de la o stea, la cinci stele. Acest grad de satisfacție va fi asociat întotdeauna review-ului scris de Utilizator/ Client/ Cumpărător asupra unui produs/ serviciu.

Document – prezentul Termeni și Condiții.

Comunicări Comerciale – orice tip de mesaj trimis (cum ar fi: e-mail/ SMS/ telefonic/ mobile push/ webpush/ etc.)  conținând informații generale și tematice, informații cu privire la produse similare sau complementare cu cele pe care le-ați achiziționat, informații cu privire la oferte sau promoții, informații referitoare la produse/ servicii adăugate în secțiunea “Coșul meu” precum și alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie.

Tranzacție – încasarea sau rambursarea unei sume rezultată din vânzarea unui produs și/sau serviciu de către Cambridge, Cumpărătorului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de către CAMBRIDGE, indiferent de modalitatea de livrare.

Specificații – toate specificațiile și/sau descrierile produselor/ serviciilor așa cum sunt precizate în descrierea acestora.

MAGAZIN ONLINE

Magazinul online ajută clienții noștri de a avea posibilitatea de a accesa diverse produse și servicii din domeniul de activitate educațională (cursuri de limbă engleză și germană, examene, tabere de limbă engleză sau germană etc). Clienții care accesează Magazinul vor beneficia de o gamă largă de produse/ servicii și de un sistem integrat de cumpărături online.

VÂNZAREA PRODUSELOR/ SERVICIILOR ONLINE

Pentru a beneficia de produsele/serviciile oferite în cadrul magazinului Cambridge, este necesar să creezi un cont de utilizator prin care vei completa câmpuri cu date cu caracter personal, cu respectarea Politicii de confidențialitate pe care o poți vizualiza aici (link politica de confidențialitate).

Achiziționarea unui produs/ serviciu se va face prin selectarea unuia dintre ele din paginile respective, adăugare în coș și finalizare comandă, unde ți se va oferi posibilitatea de a cumpăra ca persoană fizică sau juridică, cu două opțiuni de plată – online prin procesator de plată sau prin ordin de plată.

Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării Comenzii și este de acord cu Termenii și Condițiile.

Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că Prestatorul poate să îl contacteze, prin orice mijloc disponibil/ agreat de Prestator, în orice situație în care este necesară contactarea Cumpărătorului pentru încheierea contractului de prestări servicii. Documentul contractului de prestări servicii se trimite clientului prin e-mail și se completează de acesta iar împreună cu dovada plății se retransmite Prestatorului sau se poate descărca de aici https://cambridgestar.ro/contract/ și urmează pașii de transmitere enumerați mai sus.

Prestatorul poate anula Comanda efectuată de către Cumpărător, în urma unei notificări prealabile adresate Cumpărătorului, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poată să pretindă celeilalte daune-interese în următoarele cazuri:

  • neacceptarea de către banca emitentă a cardului Cumpărătorului, a tranzacției, în cazul plății online;

  • invalidarea tranzacției de către procesatorul de carduri agreat de CAMBRIDGE, în cazul plății online;

  • datele furnizate de către Client/Cumpărător, pe Magazin sunt incomplete și/sau incorecte;

În cadrul acestui Magazin nu se comercializează produse interzise de Visa / Master card, cum ar fi: salvia divinorum, ciuperci și spori halucinogeni, K2, inhalanți cu nitriți, melatonina, kava, ulei de canabis.

PREȚ

Atunci când produsele/ serviciile existente în magazin, sunt achiziționate de Client, vom percepe de la acesta contravaloarea publicată pe pagina produsului/ serviciului respectiv (denumit în continuare „Preț”).

Prețurile cursurilor sunt conform Anexei pe care o găsiți aici https://cambridgestar.ro/wp-content/uploads/2023/03/Anexa-Engleza-Cambridge-Star-2023-2024.pdf specifice anului școlar în curs care este parte integrantă din contractul educațional și se achită indiferent dacă se absentează din motive personale sau medicale.

În cazul întârzierii la plată mai mare de 15 de zile, clientul/ cumpărătorul este notificat prin sms și/sau email;

În cazul unei întârzieri la plată mai mare de 45 de zile, Cambridge își rezervă dreptul de a anula locul cursantului în grupă; (exemplu: data de plată este până maxim 17 martie; dacă nu se achită taxa până pe 01 mai, locul în grupă poate fi anulat de către Cambridge Star), toate taxele datorate până la acel moment devenind exigibile.

Clientul/ cumpărătorul se obligă să achite taxele datorate, inclusiv pentru perioada în care cursantul a lipsit.

În cazul în care Clientul/ cumpărătorul dorește să participe la cursuri după cele 45 de zile, în mod obligatoriu acesta va relua procedura de înscriere: testare, încadrare în grupă conform rezultatului de la test și în funcție de locurile disponibile în acel moment.

În cazul în care cursantul sau familia acestuia s-a retras / înscris la un curs, se va recalcula reducerea începând cu luna retragerii / înscrierii.

MODIFICAREA PREȚULUI

Ne rezervăm libertatea de a schimba Prețul atunci când considerăm că este necesar sau oportun. Atunci când vom face acest lucru, Prețurile actualizate se aplică de la data la care se efectuează modificările.

PLATA PREȚULUI

Pentru noi este important ca tu să poți alege metoda de plată care se potrivește cel mai bine cu posibilitățile și necesitățile tale. Am pregătit pentru tine mai multe variante de plată și anume:

Cu card de debit sau card de credit de pe site-ul Cambridge Star (Visa, MasterCard)

Intră pe www.cambridgestar.ro/plata, introdu suma primită prin mesaj și apoi completează numele cursantului. Dacă se achită taxa pentru mai mulți cursanți se va folosi virgula între nume.

Plata Prețului se face fie prin utilizarea serviciilor unui prestator terț, procesator de plăți (denumit în continuare „Procesator de Plăți – Netopia).

Prețul include și taxele/comisioanele percepute de Procesatorul de Plăți (astfel cum este definit mai jos).

Înțelegeți și sunteți de acord că nu furnizăm serviciile respective și nu le putem controla. Nu vom fi responsabili sau răspunzători pentru orice pretenții, daune, plăți, deficiențe, amenzi, hotărâri, datorii, pierderi, costuri și cheltuieli rezultate din sau legate de utilizarea serviciilor de plată respective.

Totodată, vă rugăm să luați la cunoștință și să rețineți că orice informații furnizați în cadrul modulului de efectuare a plății nu ne sunt vizibile nouă și, prin urmare, nu derulăm nici un fel de prelucrare cu aceste date la care nici măcar nu avem acces.

Pentru plățile cu card bancar derulate de către ”Procesatorul de Plăți”, tranzacția va apărea pe extrasul de cont al clientului plătitor cu numele CAMBRIDGE

Prin transfer bancar în cont S.C. Cambridge Star S.R.L.: RO56 BRDE 240S V782 7202 2400, deschis la BRD Iași.

Informații necesare: nume profesor, nume copil, ziua cursului; Exemplu: prof. Simona Ionescu, Dan Popescu, miercuri 15:00

Trebuie să ții cont că toate plățile online sunt procesate direct de către banca emitentă și procesator. Dacă se întâmplă să apară dificultăți sau erori la efectuarea plății, te rugăm să contactezi banca de care aparține cardul tău.

De asemenea, pentru că noi insistăm pe securizarea de nivel înalt, la efectuarea plăților online cu cardul, trebuie să ai activată opțiunea de 3D secure pe cardul tău și astfel vei primi un mesaj cu un cod de verificare. Dacă nu ai activat acest sistem de securizare sau nu ești sigur, sună la banca ta, verifică și activează-l. 3D secure este un sistem antifraudă dezvoltat de Visa și MasterCard care permite creșterea securității tranzacțiilor online, prin solicitarea unei parole la fiecare plată online, pe care o vei primi pe telefonul tău printr-un SMS.

Pentru a avea acces la produsele și serviciile furnizate în cadrul Magazinului CAMBRIDGE, este necesară achitarea contravalorii acestora prin metoda de plată pusă la dispoziție de CAMBRIDGE – prin procesatorul de plăți și prin transfer bancar. Plata Prețului se efectuează în lei.

PROMOȚII

Putem oferi reduceri de Preț din când în când. Dacă sunteți în conexiune directă cu noi, vă vom informa în consecință, iar reducerea se va aplica în conformitate cu condițiile stabilite de CAMBRIDGE.

Astfel, CAMBRIDGE poate publica în Magazin informații despre produse/ servicii și/ sau promoții practicate de către acesta sau de către oricare alt terț cu care CAMBRIDGE are încheiate contracte de parteneriat, într-o anumita perioada de timp și în limita stocului disponibil.

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

Drepturi de Proprietate Intelectuală” înseamnă orice drepturi de proprietate intelectuală (inclusiv drepturi de proprietate industrială) precum și oricare alte drepturi similare care pot exista oriunde în lume (la nivel mondial) și indiferent dacă acestea se manifestă în spațiul online sau nu, inclusiv dar fără a se limita la, drepturi patrimoniale de autor, ori drepturi conexe acestora, drepturi sui generis, inclusiv referitoare la baze de date, drepturi la invenții sau alte drepturi reglementate de legislația aplicabilă acestora, drepturi la marcă ori indicații geografice sau alte drepturi reglementate de legislația aplicabilă acestora, drepturi prevăzute de legislația desenelor și modelelor industriale, drepturi referitoare la nume comerciale, drepturi referitoare la nume de domenii, drepturi referitoare la know-how, drepturi referitoare la secrete de serviciu și secrete comerciale, precum și orice alte drepturi de proprietate intelectuală și alte drepturi similare sau echivalente care există sau vor exista în viitor la nivel mondial, indiferent daca acestea sunt sau nu înregistrate, împreună cu toate drepturile care rezultă din existența acestor drepturi de proprietate intelectuală.

Cu excepția cazului în care este indicat altfel, toate elementele Magazinului, toate produsele/ serviciile, toate conținuturile și alte materiale din aceasta sunt deținute de CAMBRIDGE (sau, după caz, de licențiatorii noștri) și sunt protejate de Drepturile de Proprietate Intelectuală. Pentru evitarea oricărui dubiu, interfețele vizuale, designul, textul, grafica, imaginile, sistemele, informațiile, datele, metodele, codul programului, serviciile, toate celelalte elemente și orice altă documentație sau alte materiale auxiliare furnizate (denumite în continuare Conținutul”) sunt deținute de noi sau de licențiatorii noștri și sunt protejate prin Drepturi de Proprietate Intelectuală.

Puteți utiliza Magazinul și Conținutul exclusiv în scopul de a achiziționa produse/ servicii puse la dispoziție de Cambridge Star S.R.L..

Cu toate acestea, nu este permisă:

  • utilizarea Magazinului și a Conținutului în afara scopurilor permise;

  • utilizarea oricăror algoritmi, roboți sau metode similare de colectare sau extracție a datelor;

  • cesiunea, licențierea, sub licențierea Conținutului;

  • copierea, decompilarea sau încercarea de a descoperi codul sursă al Magazinului sau al Conținutului;

  • eliminarea, modificarea sau ascunderea oricăror drepturi de autor, mărci înregistrate sau alte notificări privind drepturile de proprietate incluse în Magazin sau în Conținut;

Orice utilizare a Magazinului sau a Conținutului, alta decât cea autorizată în mod expres în acești Termeni, fără permisiunea prealabilă scrisă a CAMBRIDGE, este strict interzisă. O astfel de utilizare neautorizată poate încălca, de asemenea, legile aplicabile, inclusiv, fără limitare, legile privind drepturile de autor și mărcile. Cu excepția cazului în care se menționează explicit de CAMBRIDGE, nimic din acești Termeni nu va fi interpretat ca oferind vreo licență asupra drepturilor de proprietate intelectuală.

DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ASUPRA CAMBRIDGE

Pentru claritate, toate Drepturile de Proprietate Intelectuală asupra Magazinului, aparțin CAMBRIDGE. Conținutul, incluzând dar nelimitându-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/ sau conținut multimedia prezentate pe Magazin, sunt proprietatea exclusivă a CAMBRIDGE, acestuia fiindu-i rezervate toate drepturile obținute în acest sens în mod direct sau indirect (prin licențe de utilizare și/ sau publicare).

Magazinul CAMBRIDGE nu poate fi utilizat, modificat, duplicat şi/ sau reprodus în toate formele și pentru toate mediile, inclusiv toate mediile electronice, în întreaga lume de către Client/ Utilizator.

CONȚINUTUL UTILIZATORULUI

Sunteți singurul responsabil pentru tot conținutul pe care îl creați, îl transmiteți și/ sau îl distribuiți prin intermediul Magazinului (denumit în continuare „Conținut al Utilizatorului”).

Având în vedere acest lucru, sunteți de acord să nu creați, să transmiteți și/ sau să distribuiți prin www.cambridgestar.ro/ orice Conținut al Utilizatorului care:

  • este ilegal sau care ar constitui, încuraja sau furniza instrucțiuni pentru o infracțiune sau care încalcă drepturile oricărei părți, încalcă orice drept național sau internațional sau creează în orice alt mod vreun prejudiciu;

  • este defăimător, profan, obscen, pornografic, explicit sexual, indecent, vulgar, sugestiv, violent, hărțuitor, odios, amenințător, ofensator, discriminatoriu, abuziv, invaziv de confidențialitate sau drepturi de publicitate, fraudulos, înșelător sau în alt mod inacceptabil;

  • prin care un utilizator se dă drept altă persoană sau entitate sau prin care se creează în mod greșit afilierea dumneavoastră cu o persoană sau o entitate;

  • poate încălca o marcă, secret comercial, drept de autor sau alt drept de proprietate intelectuală;

  • conține orice declarații, observații sau afirmații care nu reflectă opiniile și experiențele dumneavoastră sincere;

  • este conceput pentru a înșela sau păcăli utilizatorii Magazinului.

CONDUITA UTILIZATORULUI

Sunteți singurul responsabil pentru propriul comportament în timp ce accesați și utilizați Magazinul. Sunteți de acord să utilizați www.cambridgestar.ro/ numai în scopuri care sunt legale și în conformitate cu acești Termeni și cu orice legi sau regulamente aplicabile.

Sunteți de acord că nu veți desfășura și nu veți permite niciunei terțe părți să desfășoare, inclusiv, dar fără a se limita la, oricare dintre următoarele:

  • să utilizați www.cambridgestar.ro/ pentru orice scop ilegal sau neautorizat sau să vă implicați, să încurajați sau să promovați orice activitate ilegală sau orice activitate care încalcă acești Termeni sau orice alte reguli sau politici stabilite din când în când de către noi;

  • să utilizați Magazinul pentru a încălca drepturile legale și interesele legitime ale celorlalți, inclusiv, dar fără a se limita la, transmiterea sau punerea la dispoziție în alt mod prin intermediul lui care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale oricărei părți;

  • să eliminați orice notificări privind drepturile de autor, mărcile sau alte drepturi de proprietate intelectuală în legătură cu www.cambridgestar.ro/ sau în orice parte a acestuia;

  • să utilizați orice robot, algoritm sau alte mijloace automatizate sau interfață care nu sunt furnizate de noi pentru a accesa Magazinul sau pentru a extrage date;

  • să încercați să indicați în orice mod că aveți o legătură cu noi, cu excepția cazului în care am consimțit în mod expres la o astfel de conduită;

  • să încărcați, trimiteți, distribuiți sau difuzați orice Conținut al Utilizatorului care ar putea fi interpretat în orice fel ca defăimător, ilegal, fraudulos, obscen, hărțuitor sau inacceptabil;

  • să distribuiți orice alte componente dăunătoare cum ar fi, inclusiv, dar fără a se limita la, viruși, fișiere corupte, defecte;

  • să indicați că sunteți orice o altă persoană prin orice mijloace (de exemplu, prin utilizarea unei adrese de e-mail, nume, pseudonim sau altfel);

  • să exploatați www.cambridgestar.ro/ pentru orice scop comercial neautorizat;

  • să accesați sau utilizați www.cambridgestar.ro/ în scopul creării unui produs sau serviciu competitiv cu oricare dintre produsele sau serviciile noastre;

  • să vă înregistrați pe www.cambridgestar.ro/ în numele unei societăți, fără a avea dreptul de a reprezenta societatea respectivă.

DESPĂGUBIRI

Sunteți de acord să apărați și să despăgubiți CAMBRIDGE STAR S.R.L.și pe oricare dintre agenții, angajații, agențiile de publicitate, licențiatorii, furnizorii sau partenerii noștri împotriva oricăror creanțe, daune, plăți, amenzi, hotărâri, datorii, pierderi, costuri și cheltuieli de orice fel sau natură, inclusiv costurile litigiilor, taxele legale și onorariile avocațiale care decurg din sau în orice fel sunt legate de (i) utilizarea www.cambridgestar.ro/ ; (ii) încălcarea acestor Termeni & Condiții sau a drepturilor oricărei terțe părți; sau (iii) încălcarea legilor aplicabile în legătură cu conduita, accesul sau utilizarea www.cambridgestar.ro/

EXONERARE DE RĂSPUNDERE

Înțelegeți și sunteți de acord că utilizarea www.cambridgestar.ro/ se realizează pe propriul dumneavoastră risc și că întregul risc privind calitatea, performanța, siguranța, acuratețea este la dumneavoastră.

www.cambridgestar.ro/ este furnizat „ca atare” și „așa cum este”.

În măsura maximă permisă de legea aplicabilă, nu ne asumăm nicio garanție (explicite sau implicite, scrise sau orale) în legătură cu, fără limitare, magazinul online, site-urile sau aplicațiile externe, precum, fără limitare, garanții implicite de comercializare, garanții implicite privind adecvarea pentru un anumit scop și garanții de neîncălcare a drepturilor unor persoane, garanții de acuratețe sau de fiabilitate.

Nu garantăm că www.cambridgestar.ro/ va îndeplini cerințele dumneavoastră sau că utilizarea Magazinului va fi neîntreruptă, sigură sau fără erori sau că www.cambridgestar.ro/ nu conține componente dăunătoare cum ar fi viruși.

LIMITARE DE RĂSPUNDERE

Recunoașteți și sunteți de acord că, în măsura maximă permisă de legislația aplicabilă, în nici un caz, nu va fi, în nici un caz, răspunzătoare față de dumneavoastră sau față de orice altă terță parte pentru orice daune directe sau indirecte sau consecutive, inclusiv, dar fără a se limita la, orice revendicare, pierdere, daună, cost, taxă, amendă, onorarii, cotizații, decizie de atribuire, cheltuieli sau alte obligații de orice natură (prevăzute sau neprevăzute), daune-interese pentru pierderea profiturilor, (indiferent dacă sunt suportate direct sau indirect), pierderea reputației afacerii, rezultate din sau în legătură www.cambridgestar.ro/, inclusiv serviciile furnizate, indiferent de teoria răspunderii (contractuală sau delictuală).

Înțelegeți și sunteți de acord că nu vom fi răspunzători pentru nicio încălcare sau întârziere a îndeplinirii obligațiilor noastre care rezultă din orice situație dincolo de controlul nostru rezonabil, inclusiv, dar fără a se limita la, acte sau omisiuni ale unor terțe părți, cutremur, incendiu, inundații, sau disfuncționalități tehnice (conexiunea la Internet, accesarea server-ului, etc).

Recunoașteți că www.cambridgestar.ro/ este bazată pe Internet și înțelegeți și acceptați riscurile de securitate inerente asociate acestor aplicații și site-uri web, inclusiv, dar fără a se limita la, riscul de a pierde conexiunile la Internet, riscul de defecțiune hardware sau software și riscul de accesare neautorizată de către terți a contului dumneavoastră. Astfel, sunteți de acord că nu avem nici o răspundere pentru orice defecțiuni, eșecuri de comunicare, întârzieri, erori, sau orice încălcare a securității.

SITE-URI EXTERNE

www.cambridgestar.ro/ poate conține link-uri (legături URL) către site-uri sau resurse ale terților. Aceste link-uri (legături URL) către pagini terțe sunt furnizate doar pentru informare. În orice caz, în special din cauza caracterului volatil al informațiilor de pe Internet, CAMBRIDGE nu poate controla natura sau conținutul acestor surse externe și, prin urmare, nu este responsabilă și nici răspunzătoare pentru utilizarea sau indisponibilitatea site-urilor terților și nici pentru conținutul sau alte materiale disponibile pe site-urile terților pe care le-ați putea accesa prin intermediul www.cambridgestar.ro/

MODIFICĂRI ALE MAGAZINULUI

Putem, la discreția noastră, cu sau fără notificare prealabilă și în orice moment, modifica sau întrerupe, temporar sau permanent, orice parte sau funcționalitate a www.cambridgestar.ro/ .

În nici un caz CAMBRIDGE nu va fi răspunzătoare pentru restricționarea sau dezactivarea accesului la orice parte sau funcționalitate a www.cambridgestar.ro/ .

SUSPENDAREA SAU TERMINAREA ACCESULUI LA MAGAZIN

În cazul în care încălcați acești Termeni, este posibil să suspendăm sau să încetăm în totalitate sau parțial accesul dumneavoastră la www.cambridgestar.ro/, la discreția noastră, imediat și fără notificare prealabilă, și să ștergem sau să dezactivăm contul dumneavoastră. Într-un astfel de caz, vă vom notifica în consecință. De asemenea, putem anula, suspenda, bloca sau elimina anumite tipuri de Conținuturi, inclusiv, dar fără a se limita la Anunțuri sau recenzii, în cazul în care Conținutul respectiv încalcă dispozițiile acestor Termeni.

CESIUNEA

CAMBRIDGE poate cesiona acești Termeni și/sau orice sau toate drepturile sale sau delega orice și toate obligațiile sale în conformitate cu acești Termeni fără consimțământul dumneavoastră. Toate dispozițiile cuprinse în acești termeni se extind și vor fi obligatorii pentru succesorii și cesionarii lui CAMBRIDGE.

Dvs., în calitate de Utilizator/ Client/ Cumpărător nu aveți dreptul să cesionați oricare dintre drepturile și/ sau obligațiile care decurg din acești Termeni unei alte persoane sau entități, fără acordul prealabil al CAMBRIDGE.

DATE CU CARACTER PERSONAL

Vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate pentru a obține informații relevante despre modul în care colectăm, utilizăm, stocăm și dezvăluim datele dumneavoastră cu caracter personal.

SEPARABILITATE

Dacă orice prevedere a acestor Termeni va fi considerată nelegală, nulă sau din orice motiv inaplicabilă, atunci această prevedere va fi considerată separabilă de acești Termeni și nu va afecta valabilitatea și aplicabilitatea celorlalte prevederi.

LIPSĂ DE EXECUTARE

Punerea în aplicare a acestor Termeni este exclusiv la discreția noastră și omisiunea noastră de a pune în aplicare oricare dintre dispozițiile Termenilor în anumite cazuri nu constituie o renunțare la dreptul nostru de a aplica acele dispoziții în alte cazuri.

LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA

Acești Termeni sunt guvernați și interpretați în conformitate cu legislația României. Orice dispută care decurge din sau are legătură cu acești Termeni sau cu Produsele/ Serviciile furnizate de CAMBRIDGE va fi de competența exclusivă a instanțelor din Iași și Botoșani, România.

CLAUZE NEUZUALE

Prin acceptarea acestor Termeni, acceptați în mod expres și sunteți de acord cu prevederile referitoare la limitările de răspundere, alegerea legii și a jurisdicție, rezilierea unilaterală suspendarea executării.

FORMULAR ÎNSCRIERE

ESSENTIAL ENGLISH

FORMULAR ÎNSCRIERE

YOUNG STARS

FORMULAR ÎNSCRIERE

LET'S PLAY

FORMULAR ÎNSCRIERE

LITTLE STARS

FORMULAR ÎNSCRIERE

TINY STARS

Înscriere an școlar 2022 - 2023

Formular înscriere tabără

Formular înscriere tabără