Știm că vorbirea într-o limbă străină reprezintă uneori o experiență intimidantă. Anxietatea și nesiguranța pot fi resimțite adesea în comunicare, însă nu vă faceți griji, apariția acestora este normală, mai ales pentru începători. Cu toate acestea, există multe modalități de a depăși această nesiguranță și de a deveni mai sigur în exprimarea ideilor și a gândurilor într-o limbă străină. În acest articol, vom explora câteva dintre cele mai utile strategii care contribuie la depășirea nesiguranței în astfel de contexte, dar și importanța de a căpăta încredere în exprimare de la vârste fragede.
Încearcă să identifici motivele pentru care apare nesiguranța
Pentru a reuși să depășim nesiguranța, trebuie mai întâi să identificăm sursa acesteia. În multe cazuri, nesiguranța poate fi legată de frica de a face greșeli sau de a fi judecat. Este important să înțelegem că greșelile sunt inevitabile la început, atunci când vorbim o limbă străină și că aceste temeri nu ar trebui să ne împiedice să încercăm să comunicăm cu alții. Dacă vom depăși această teamă, nu numai că exercițiul comunicării ne va aduce siguranță în timp, ci și eventualele greșeli ne vor indica unde mai avem de exersat.
Dezvoltă vocabularul
Una dintre cele mai eficiente măsuri de a te simți încrezător atunci când comunici într-o altă limbă este dezvoltarea vocabularului. Învățarea cuvintelor și a semnificației acestora va ușura considerabil exprimarea. Există multe modalități de a face acest lucru, inclusiv prin activități relaxante precum cititul în altă limbă sau vizionarea filmelor. Nu uita, nu te intimida dacă nu îți amintești un cuvânt atunci când comunici cu cineva, uneori putem uita anumite cuvinte chiar și în limba nativă. Însă asigură-te că îl vei căuta ulterior și încearcă să îl reții.
Exersează regulat
Practice makes perfect, right? Exercițiul este foarte important pentru a deveni mai sigur în vorbirea într-o limbă străină. Încearcă să vorbești limba străină de câte ori ai ocazia și vei observa cum sentimentul de nesiguranță se diminuează din ce în ce mai mult. Dacă se ivește oportunitatea, încearcă să comunici cu persoane care vorbesc această limbă nativ: nu numai că vei învăța cu ajutorul lor, dar vei deprinde o naturalețe în exprimare care cu siguranță o să-ți ofere un boost de încredere. De asemenea, poți exersa și când ești singur prin înregistrarea propriei voci și ascultarea acesteia, poți identifica greșelile și le poți corecta.
Cursurile de engleză Cambridge Star și depășirea nesiguranței de a vorbi în limba engleză
Învățarea unei limbi străine poate fi o provocare pentru oricine, însă pentru copii poate fi și mai dificil să depășească nesiguranța atunci când vorbesc în altă limbă. De aceea, este important ca dobândirea încrederii în cunoștințele de limba engleză și siguranța în exprimare să fie atinse la vârste fragede în așa fel încât să nu mai reprezinte o problemă în viitor.
În cadrul centrului lingvistic Cambridge Star atingerea acestui obiectiv reprezintă o prioritate în întregul proces de învățare. Profesorii experimentați își adaptează lecțiile nevoilor și nivelului de cunoștințe ale fiecărui copil, cei mici reușind în acest mod să deprindă cunoștințele de limba engleză fără a se simți copleșiți de complexitatea limbii străine sau nesiguri pe propriile aptitudini.
De asemenea, copiii au ocazia să își dezvolte vocabularul și să învețe gramatica și structura limbii engleze care vor sta la baza comunicării cu încredere. Acest lucru devine posibil într-un mediu de predare interactiv și distractiv. Activitățile, cursurile și jocurile sunt concepute pentru a-i ajuta pe cursanți să se simtă confortabil vorbind limba engleză și pentru a-și îmbunătăți abilitățile de vorbire și ascultare.
Nu în ultimul rând, mediul de studiu este un aspect important în consolidarea încrederii celor mici. O școală de engleză reprezintă adesea un cadru mai sigur și mai prietenos, în care copiii se pot simți confortabil să își exprime ideile și gândurile în limba engleză. Un alt avantaj este acela că toți cursanții se întâlnesc în jurul unui scop comun: studiul limbii engleze. Astfel, se creează o comunitate, o oportunitate minunată de a învăța împreună și de a comunica între ei obișnuindu-se cu exprimarea fără emoții într-o limbă străină.
Nesiguranța de a vorbi în altă limbă este, așadar, un proces firesc mai ales la începutul studiului limbilor străine, însă prin îmbunătățirea vocabularului, exercițiu regulat și acceptarea greșelilor, sentimentul neplăcut va dispărea. Pentru cei mici însă, această problemă poate fi evitată chiar și înainte de a se instala prin acordarea modalităților și contextelor potrivite în învățarea limbii străine.
Dacă simți nesiguranță atunci când trebuie să vorbești în limba engleză, te invităm să ne urmărești pe pagina de Instagram @cambridgestar.ro unde te așteaptă câteva tips & tricks pentru o mai bună înțelegere a limbii engleze, expresii interesante, recomandări de carte și multe altele.